Campanie “Din nou, împreună!”

 

Comunicat – Campania ”Din nou, împreună!”

 

Dragi parteneri de drum – copii, părinți și cadre didactice,

La acest început de an școlar un drum cu totul nou ne așteaptă și o destinație pe care încă învățăm să o creionăm pe hărțile cunoașterii.

Știți cum se spune, că nu destinația este cea care contează, ci bucuria călătoriei și, poate, și mai mult, cu cine te însoțești în această călătorie. Vă invităm, astfel, să ne fiți parteneri, însoțitori, uneori călăuze, alteori discipoli, pe drumul deschis pe care pornim pe 14 septembrie.

Vom încerca împreună să ne întoarcem fața spre soarele optimismului, lăsând astfel umbrele îngrijorărilor în urma noastră. Pentru aceasta avem nevoie de câteva busole speciale, pe care tot împreună vom învăța să le manevrăm, din care să ne inspirăm și care să ne ghideze prin povestea anului școlar 2020-2021.

Campania ”Din nou împreună!”  inițiată  de către Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba și lansată de către Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică Alba (CJAP Alba) și Cabinetele de Asistență Psihopedagogică de la nivelul unităților de învățământ se adresează elevilor, părinților și cadrelor didactice pentru a facilita acomodarea la noul context școlar.

Vă invităm să vă alăturați acestei inițiative prin participarea la oricare din activităţile propuse:

  • Creativi, din nou împreună! (click aici pentru detalii)– secţiune adresată elevilor ciclului primar, gimnazial, liceal prin realizarea unor creații artistice (poezii, catrene, eseuri, povești, desene, colaje), care să ofere prilej de exprimare a stării psihoemoţionale specifică noului context educaţional. Creațiile elevilor vor fi transmise în format JPG, PDFsau WORD pe adresa cjraeab@yahoo.com.
  • Mă informez, mă adaptez!(click aici pentru detalii) – secţiune adresată părinţilor şi cadrelor didactice oferind resurse utile, informații, îndrumări, postate pe site-ul www.cjrae-ab.ro.
  • Activități specifice de consiliere, adresate elevilor, părinților și cadrelor didactice, derulate prin intermediul consilierilor școlari din cabinetele de asistență psihopedagogică de la nivelul unităților de învățământ (“Tonul face muzica” – focus grup pentru cadrele didactice, Cutiuța cu emoții- la reînceperea școlii!, Înțeleg, accept, aplic -conștientizarea regulilor ; Ce pun în locul…? schimbarea obiceiurilor, rutinelor pentru adaptarea in noul context școlar, “Partea plină a paharului – Lecții din pandemie”, ” Un gând bun – Vocabularul emotiilor”, ”Încep școala…..altfel!”, “Curaj, grijă si zâmbet!”, “Curaj, grijă si zâmbet!”, “Ün alt fel de inceput”, “Emoţiile unui nou început”, ” Darul prieteniei :conștientizare ,adaptare la noile condiții din contextul școlar, Jocurile la școală – Regulile la școală, ”Mă informez, aplic, rămân sănătos!” – conștientizarea regulilor, ”Fluturași în stomac” – emoțiile unui început ”altfel”, “Un început ALTFEL”, “Impreuna vom reusi”, “Impreuna…dar distantati!”)

Actvităţile se derulează în  perioada 7- 30 septembrie 2020 la nivelul unităților de învățământ şi ne propunem oferirea unor repere pentru adaptarea şcolară şi socială la noul context educaţional specific acestui an şcolar.

Și pentru că “cei care doresc să cânte, găsesc întotdeauna un cântec”, suntem încredințați că împreună vom găsi și noi ritmul, tonul, cuvintele potrivite pentru a împărți “imposibilul” în  mai multe frânturi de posibilități.

Să avem cu toții puterea de a oferi inspirație în fiecare zi prin răbdare, înțelegere, optimism și perseverență!

Echipa CJRAE Alba

Lasă un răspuns